
Tabără de teatru pentru adolescenți
Vă invităm să experimentați alături de noi o formă de teatru mai puțin celebră sau obișnuită. Este vorba de teatru senzorial labirint.
Teatrul senzorial labirint îmbină elemente de teatru imersiv, interactiv și de improvizație, conceput special pentru a putea fi jucat de amatori și cunoscut pentru efectul său psihoterapeutic.
În teatrul senzorial, spectacolul nu se întâmplă pe o scenă, ci într-un spațiu mai mare, în care se creează o întreagă călătorie alcătuită dintr-o serie de momente artistice ce sunt parcurse de fiecare spectator în mod individual, ca personajul principal al poveștii.
Fiind o formă de teatru senzorial, la un moment dat spectatorul este legat la ochi, povestea fiind transmisă prin orchestrarea tuturor simțurilor din jurul lui, stimulându-i creativitatea și devenind o călătorie care se trăiește în interiorul lui, prin lentilele imaginației.
În fiecare spațiu din labirint se creează o poveste, participantul întâlnește personaje care îi stimulează creativitatea și imaginația prin intermediul celor 5 simțuri – miros, gust, văz, atingere, auz – și fiecare dintre ei își creează propria lume pe parcursul drumului, iar actorii răspund diferit și spontan în funcție de reacția participantului la stimuli.
Astfel, dintr-o singură poveste, se nasc povești diferite pentru fiecare spectator care participă la o astfel de călătorie senzorială..
Programul taberei cuprinde:
- Exerciții de improvizație și actorie
- Tehnici de dezvoltare personală prin teatru
- Jocuri de creativitate și imaginație
- Exerciții de dezvoltare a inteligenței emoționale
- Exerciții de exprimare a emoțiilor prin limbaj non-verbal
- Crearea de personaje și povești vii, fantastice, creative
Îți recomandăm să vii în această tabără dacă:
- Îți place să fii pus în situații inedite și să răspunzi la provocări
- Vrei să devii mult mai să fii spontan în reacții în viața de zi cu zi
- Vrei să fii relaxat în imprevizibil
- Îți dorești să fii mai creativ în limbaj și în gândire
- Ai probleme cu exprimarea emoțiilor și vrei să ai la îndemână unelte simple de depășire a blocajelor emoționale
- Vrei să îți crești charisma și să fii mult mai volubil și relaxat în comunicarea cu ceilalți
- Vrei să îți faci prieteni noi, cu aceleași interese ca și tine
- Vrei să petreci un week-end plin de surprize, râsete, bună dispoziție și creativitate la munte
Tabăra va fi în perioada 11-13 iulie la Poarta Sălajului, la 55 km de Cluj, într-un peisaj montan foarte frumos și special.
Programul va începe marți, 11 iulie, la ora 12:00 și se va finaliza joi, 13 iulie, la ora 14:00.
Cazarea este în căsuțe cu un design special, din lemn, cu baie proprie.
Prețul taberei este 990 RON și cuprinde:
- Șase ateliere de teatru de improvizație și teatru senzorial
- Două nopți de cazare în camere duble, în căsuțe de lemn, cu baie proprie
- Cinci mese, două cine și trei prânzuri (de marți de la prânz până joi la prânz)
- Ciubăr cu acces pentru toată ziua de miercuri
Avem 12 locuri în tabără, care se ocupă în ordinea înscrierilor.
Condiții de anulare:
CINE SUSȚINE CURSUL?
Tabăra este susținută de actrița Diana Șerban. Ea susține de 6 ani cursuri de actorie pentru copii și a pus în scenă, împreună cu ei, peste 25 de spectacole de teatru. La toate festivalurile de teatru pentru copii la care au participat cu aceste spectacole, mereu au luat locul 1, atât în Cluj, cât și la București.
Informații utile
Perioada
11-13 iulie 2023
Program
Tabăra începe pe 11 iulie la ora 12:00 și se încheie joi, 13 iulie, la ora 14:00.
Locație
Poarta Sălajului, la 55 km de Cluj
Transport
Copiii vor fi transportați cu un microbuz până la locație. Transportul se achită separat.
Preț
990 RON (se poate achita în 2 rate, prima rată de 500 lei la înscriere, iar a doua rată de 490 lei la 1 iulie)
Ce intră în preț?
Șase ateliere de teatru de improvizație și teatru senzorial Două nopți de cazare în camere duble, în căsuțe de lemn, cu baie proprie Cinci mese, două cine și trei prânzuri (de marți de la prânz până joi la prânz) Ciubăr cu acces pentru toată ziua de miercuri
Condiții de anulare a înscrierii
Dacă renunțați la tabără până în 15 iunie, veți primi integral banii înapoi. După 15 iunie până în 1 iulie, se va înapoia doar 50% din suma plătită, dacă ați achitat taxa integral. După 1 iulie, nu se mai returnează taxa de tabără.
Grupa este alcătuită din maxim 12 participanți.
Înscrierile se opresc odată cu ocuparea locurilor.