
Înapoi în trecut
REGIA: MIHAI NIȚU / ASISTENT REGIE: MIHAELA MORARU
Adaptare după Toshikazu Kawaguchi
Cele două spectacole susținute de grupele de actorie pentru adulți, „Călătoria cu tine” și „Înapoi în trecut”, sunt două povești diferite, care se petrec în aceeași cafenea. Cele două povești nu au continuitate și sunt două spectacole diferite, pe aceeași temă. Primul spectacol va fi în 10 iunie de la ora 19:00 la Urania Palace, iar cel de-al doilea va fi în 11 iunie, la aceeași oră și în aceeași locație.
Cafeneaua ,,Funiculi Funicula” nu este deosebită doar prin aroma cafelei ce este servită clienților, ci și prin legenda care spune că, dacă respecți anumite reguli, poți călători în trecut.
Nu sunt puțini cei care doresc să treacă pragul cafenelei.
Câți dintre noi nu regretă că s-au mințit pe sine, doar din frica de a-i răni pe cei dragi? Câți dintre noi nu am fi vrut să petrecem mai mult timp cu părinții cât încă erau în viață? Câți dintre noi nu ne învinovățim că, dacă am fi făcut alte alegeri, am fi putut evita o tragedie?
De la prieteni și soți, până la copii și părinți, cu toții se opresc în cafeneaua ,, Funiculi Funicula” pentru a-și liniști furtuna din propriul suflet.
Spectacolul este susținut de grupa de actorie pentru adulți, coordonată de actorul Mihai Nițu de la Teatrul Național din Cluj, asistat de actrița Mihaela Moraru.
Distribuția
Maria Angheluș
Elkan Claudia
Dana Grigorovici
Ionela Alexandra Hojda
Antonia Stefana Lazăr
Simona Militaru
Mihaela Moraru
Alexandru Neacșu
Ovidiu Oltean
Paul Petrișor
Viorel Postolache
Cristina Maria Alis Rusu
Irina Solomon
Alexandru Stoian
Csilla Noemi Szalozsan
Bogdan Vâjdea
Informații utile
Data
11 iunie 2023, ora 19:00
Locație
Urania Palace
Preț bilet
Intrare liberă
ÎNSCRIE-TE LA
Cursurile noastre
Cursurile noastre se adresează copiilor, adolescenților și adulților. Avem clase pentru începători și avansați. Cei care finalizează primul modul de actorie de patru luni, se pot înscrie ulterior la grupele de avansați.
