Tabără de teatru
senzorial labirint

Vă invităm să experimentați alături de noi o formă de teatru mai puțin celebră sau obișnuită. Este vorba de teatru senzorial labirint.

Teatrul senzorial labirint îmbină elemente de teatru imersiv, interactiv și de improvizație, conceput special pentru a putea fi jucat de amatori și cunoscut pentru efectul său psihoterapeutic.

În teatrul senzorial, spectacolul nu se întâmplă pe o scenă, ci într-un spațiu mai mare, în care se creează o întreagă călătorie alcătuită dintr-o serie de momente artistice ce sunt parcurse de fiecare spectator în mod individual, ca personajul principal al poveștii.

Fiind o formă de teatru senzorial, la un moment dat spectatorul este legat la ochi, povestea fiind transmisă prin orchestrarea tuturor simțurilor din jurul lui, stimulându-i creativitatea și devenind o călătorie care se trăiește în interiorul lui, prin lentilele imaginației.

În fiecare spațiu din labirint se creează o poveste, participantul întâlnește personaje care îi stimulează creativitatea și imaginația prin intermediul celor 5 simțuri – miros, gust, văz, atingere, auz – și fiecare dintre ei își creează propria lume pe parcursul drumului, iar actorii răspund diferit și spontan în funcție de reacția participantului la stimuli.

Astfel, dintr-o singură poveste, se nasc povești diferite pentru fiecare spectator care participă la o astfel de călătorie senzorială.

În această tabără, vom realiza un spectacol de teatru labirint pe care ulterior îl vom recrea la Cluj.

Programul taberei cuprinde și:

  • Exerciții de improvizație și actorie
  • Tehnici de dezvoltare personală prin teatru
  • Jocuri de creativitate și imaginație

Îți recomandăm să vii în această tabără dacă:

  • Îți place să fii pus în situații inedite și să răspunzi la provocări
  • Vrei să devii mai să fii spontan în reacții în viața de zi cu zi
  • Vrei să fii relaxat în imprevizibil
  • Îți dorești să fii mai creativ în limbaj și în gândire
  • Vrei să îți faci prieteni noi, cu aceleași interese artistice ca și tine
  • Vrei să petreci un weekend plin de surprize, râsete, bună dispoziție și creativitate la munte
  • Vrei să creezi o experiență cu totul specială pentru tine și pentru prietenii tăi pe care îi poți invita ulterior să participe la spectacolul creat în timpul taberei

Tabăra va fi în perioada 20-22 mai la Sălicea, la 15 km de Cluj, la pensiunea „Casa Dinainte”.

Prețul taberei este 700 RON și cuprinde:

  • Taxa de participare în tabără
  • Două nopți de cazare în camere duble, cu paturi separate
  • Mic dejun
  • Acces la spa: piscină interioară, saună uscată și umedă, jacuzzi, salină.

Prânzul și cina se pot servi „a la carte” la restaurantul pensiunii.

Avem 12 locuri în tabără, care se ocupă în ordinea înscrierilor.

Tabăra este susținută de actrița Diana Șerban. Diana susține cursuri de improvizație de peste cinci ani, este actriță la Teatrul de Club din Cluj și are trei ani de experiență în organizarea de spectacole de tip teatru labirint în diverse proiecte din țară și din străinătate.

Primtește informații despre cursurile, evenimentele și spectacolele organizate de noi.
Shopping Cart
Scroll to Top